Cu 19 ani de experiență în domeniul recuperării din dependențe, Claudia Varga este în prezent coordonator al Programului Sf. Dimitrie, Cluj-Napoca și consilier în adicții. Studiile de bază și masterul sunt în asistență socială având și o specializare ca și consilier și formator în cadrul ISAACS - Institute for Substance Abuse & Addiction Center of Studies și NET Training USA.

A participat la dezvoltarea primului program de consiliere pe model Minnesota din România, precum și la dezvoltarea unor proiecte noi în cadrul altor instituții (Spitalul de Boli psihice Cronice Borșa, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Săvădisla, Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Serviciul de Probațiune Cluj).

A coordonat proiecte europene pilot în România și Europa pe domeniul adicțiilor și a contribuit la publicații de profil.

De-a lungul activității profesionale, a colaborat la scrierea unor lucrări și a susținut numeroase training-uri privind recuperarea din adicții prin abordarea Modelului Minnesota pentru grupuri țintă diverse (medici, asistenți sociali, preoți, în școli).

În paralel, este și cadru asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul UBB Cluj-Napoca, coordonând activitatea practică a studenților.