- abordare bio-psiho-socio-spirituala –

de Nicoleta Amariei, consilier în adicții, 2011

1. Conceptul de boală al adicţiei

Dependenţa faţă de o substanţă este văzută ca o boală tratabilă (conform atitudinii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii începând din 1956). Perspectiva asupra bolii nu este însă una oarecare, ci una integrativă: alcoolismul este o afecţiune bio-psiho-socio-spirituală care solicită o intervenţie la nivel bio-psiho-socio-spiritual. Dacă în ce priveşte trăsăturile bolii, majoritatea profesioniştilor nu le neagă (oricine poate recunoaşte faptul că abuzul şi dependenţa de alcool afectează omul în toate domeniile vieţii lui, inclusiv cel al valorilor şi relaţiei cu Divinitatea), atitudinea e diferită faţă cea de-a patra componentă a intervenţiei, cea spirituală. De cele mai multe ori, însă, aceasta e confundată cu intervenţia religioasă, cu încercările de evanghelizare sau convertire care, trebuie să recunoaştem, au existat şi continuă să existe peste tot în lume.

2.  Echipa multi-discplininară

Serviciile de consiliere sunt oferite de o echipă multi-disciplinară care încearcă să acopere ideologia de bază a programului, respectiv a alcoolismului văzut ca boală bio-psiho-socio-spirituală. Astfel, această echipă include (funcţie de caracterul rezidenţial sau ambulatoriu) un număr de profesionişti care, în ciuda specializărilor diferite, au cu toţii o formare comună în domeniul recuperării din adicţii prin prisma Modelului Minnesota. E important ca toţi angajaţii programului (nu doar cei din echipa terapeutică, ci şi personalul administrativ) să fie congruenţi în atitudinile şi mesajele oferite clienţilor.

Astfel, personalul medical se ocupă de admiterea noilor pacienţi în centru (fiecare dintre aceştia trebuind să stea 24 de ore sub observaţie în secţia de dezintoxicare), precum şi de eventualele probleme de urgenţă medicală apărute pe parcursul rezidenţei. Psihiatrul şi psihologul fac testări de specialitate pentru fiecare nou venit în centru, urmând ca primul dintre ei să servească mai apoi doar ca şi consultant, farmacoterapia fiind acceptată în aceste centre doar în cazurile în care este întemeiată;  psihologul, în schimb, continuă să lucreze cu pacienţii asupra problemelor emoţionale, inter-personale ale acestora (inclusiv consiliere familială), să faciliteze ventilarea sentimentelor şi atunci când e cazul, să facă recomandări privind continuarea consilierii psihologice după plecarea din centru. Consilierul spiritual (de multe ori, un preot, teolog sau monah) îşi oferă sprijinul în reconcilierea persoanei cu lumea, în revenirea la sistemul de valori ales şi în a face faţă resentimentelor, neputinţei de a se ierta pe sine şi pe ceilalţi, vinovăţiei extreme – după cum îmi spunea un fost client, ‘în lupta de a se recuceri pe sine’.

Un alt element specific îl reprezintă ‘consilierul de egali’, acea persoană care are în acelaşi timp o pregătire de specialitate în domeniu, dar şi experienţă personală în lupta cu dependenţa de alcool (cu o perioadă de abstinenţă ce variază între 1 an în România şi 4-8 ani în programe din SUA, Franţa, Australia). Ceea ce unii numesc ‘ex-alcoolici’ sau ‘foşti alcoolici’ (formulări neacceptate nici de Modelul  Minnesota, nici de Alcoolicii Anonimi datorită accepţiunii alcoolismului ca boală cronică), sunt numiţi aici ‘alcoolici abstinenţi’ sau ‘în recuperare’. Ei ofera un ‘exemplu viu’ că există speranţă şi a unui model de urmat, faptul că ‘vorbesc aceeaşi limbă’; sunt mai puţin dispuşi spre atitudini critice, sunt mai greu de minţit şi înşelat (nimeni nu poate ‘citi’ mai bine un alcoolic decât un alcoolic) şi, nu în ultimul rând, au o bună înţelegere asupra programului AA şi o experienţă personală în a face faţă problemelor cotidiene fără a consuma alcool, într-o ‘cultură a consumului de alcool’.

​3. Utilizarea unei adaptări clinice a celor 12 Paşi

Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi sunt prezentaţi în detaliu în Alcoolicii Anonimi (1994), prima carte a comunităţii tradusă şi publicată în limba română. Aceşti Paşi reprezintă, de fapt, un set de principii spirituale universal acceptate, “simple adevăruri spirituale”. În consiliere, însă, aceste principii iau forma unor caiete de lucru, a unor instrumente care îi ajută pe clienţi să îşi exploreze problema cu alcoolul şi care conturează un program de recuperare, o structură pe baza căreia se realizează schimbarea necesară. Pe lângă faptul că a fost primul centru privat de tratament al alcoolismului, Hazelden reprezintă astăzi şi cea mai importantă editură[1] pentru literatura şi instrumentele de lucru utilizate în recuperarea din adicţii.

Primul pas e menit să îl ajute pe alcoolic să admită ‘în cunoştinţă de cauză’, cu mintea şi cu sufletul faptul că, într-adevăr, are o problemă cu alcoolul, că acesta a preluat controlul asupra întregii sale vieţi. E ca şi cum alcoolicul e invitat să ‘îşi pună singur diagnosticul’, să îşi recunoască neputinţa şi eşecul în a-şi controla băutul; până la urmă, toţi medicii din lume ar putea să facă acest lucru, însă dacă el  nu acceptă diagnosticul, nu se vor schimba prea multe. Se face apel la onestitate faţă de ceilalţi, dar în primul rând faţă de propria persoană pentru ca recuperarea să poată începe. Următorii paşi sunt cei care deschid calea către soluţie spre practicarea unui program de recuperare zilnic pentru menţinerea abstinentei În programele de consiliere se lucrează (se citesc anumite materiale, se completează nişte ghizi de lucru şi se prezintă în grup), de obicei, primii 5 paşi, urmând ca ceilalţi să fie lucraţi în Alcoolicii Anonimi cu sprijinul naşului (un membru mai vechi, cu experienţă în program şi cu o perioadă mai lungă de abstinenţă).

4. Accentul pe grup / comunitate,  nu pe individual

Cea mai mare parte a activităţilor derulate în cadrul programelor au loc în cadrul aşa-numitelor ‘grupuri mici’ (cca. 8-12 persoane) şi care iau diferite forme: educaţionale (în care unul dintre consilieri sau un invitat face o prezentare pe o anumită temă legată de recuperare); de rezolvare a problemelor; de prezentare a sarcinilor şi ‘temelor de casă’ individuale, de explorare a sentimentelor (process group), de prevenire a recăderii, recreaţionale etc. În anumite situaţii, mai ales în centrele rezidenţiale, există ‘echipe de doi’ menite să pună în legătură un client care are o anumită problemă cu un altul care s-a confruntat la un moment dat în viaţa sa cu o situaţie similară (de ex., dificultatea de a cere şi accepta ajutorul unei alte persoane).

Grupurile au un caracter continuu în sensul că includ în acelaşi timp clienţi mai vechi şi clienţi mai noi, facilitând astfel schimbul de experienţă şi oferirea unor modele de recuperare.

5. Consilierea individuală

Deşi grupul e extrem de important, şi consilierea individuală e inclusă în vederea evaluării clientului, a planificării tratamentului şi a adaptării lui pentru fiecare client în parte, pentru monitorizarea evoluţiei. Fiecare client are un manager de caz care e responsabil de întocmirea şi punerea în aplicare a planului de tratament realizat pe baza evaluărilor multi-disciplinare, deşi această responsabilitate e una distribuită la nivelul întregii echipe. Planurile de tratament au fost introduse pentru a-i ghida pe consilieri în oferirea serviciilor adecvate fiecărui client şi trebuie încheiate (funcţie de manualul de politici şi proceduri al fiecărei instituţii) în termen de maxim 10 zile după admiterea în program. Problemele identificate şi obiectivele stabilite în planul de tratament se concentrează în special asupra celor relaţionate direct consumului de alcool şi sunt reevaluate periodic (săptămânal / bi-lunar / lunar, funcţie de tipul programului şi de evoluţia clientului). Se pare că cei ai căror plan de tratament conţine un număr mai mare de probleme identificate au şanse mai mari să îşi finalizeze tratamentul decât cei cu mai puţine probleme listate în plan.

6. Consilierea familiei

Sub sloganul “Tu nu l-ai făcut să bea şi tu nu îl poţi opri să nu bea”, familia este şi ea implicată în procesul de recuperare, dincolo doar de a o ajuta să îl înţeleagă mai bine pe alcoolic (vezi capitolul ‘Pentru soţiile alcoolicilor’ din Alcoolicii Anonimi, 2000). Fie că aceasta se desfăşoară într-o secţie special adresată familiei într-un ‘centru al familiei’ (în centrul Hazelden, MI), într-o ‘săptămână a familiei’ (în centrul Valley Hope, OK) sau într-un program de consiliere adresat membrilor familiei (de obicei,  în cazul programelor ambulatorii), procesul de recuperare al familiei are drept obiectiv educarea acesteia cu privire la ce înseamnă boala de familie a alcoolismului, rolurile, comportamentele dezadaptative şi mecanismele defensive utilizate pentru a face faţă alcoolismului unei alte persoane, depăşirea izolării şi diminuarea stigmatizării de a fi soţul, soţia, copilul sau părintele unui alcoolic, identificarea şi realizarea propriilor nevoi, pe scurt, recuperarea propriei persoane indiferent de ce face sau nu face alcoolicul din familie. În cazul în care şi alcoolicul este în abstinenţă, consilierea familiei e necesară pentru redefinirea rolurilor şi a relaţiei, ventilarea sentimentelor, luarea deciziilor comune privind viaţa de familie de acum înainte, aspecte extrem de necesare pentru menţinerea şi calitatea abstinenţei abia câştigate.

​7. Utilizarea resurselor comunitare

După cum am menţionat deja pe parcursul acestei lucrări, utilizarea resurselor comunitare pentru menţinerea abstinenţei se referă la încurajarea participării la grupurile Alcoolicilor Anonimi şi Al-Anon, ele fiind extrem de importante în abordarea Minnesota atât pe durata tratamentului, cât şi după finalizarea acestuia.