Recuperarea din adicții între modelul bazat pe abstinență și tratamentul de substituție
Plecând de la filosofia de recuperare a comunității Alcoolicilor Anonimi, Modelul Minnesota a integrat principiile acestora într-o abordare ce a devenit cea mai eficientă când vine vorba de eliberarea din dependența de substanțe și comportamente. Două dintre aceste principii de bază sunt că dependența este (1) o boală primară, progresivă, cronică și fatală și (2) că abstinența reprezintă singura soluție sigură pentru recuperare. Spunem în consiliere că aceasta ar fi prima veste proastă pe care le-o dăm celor aflați în căutarea unei modalități de control a compulsiei de a bea, priza sau juca. De aici vine și denumirea de „model bazat pe abstinență”.
Există însă și o veste „foarte proastă”, și anume că siguranța recuperării presupune abstinența de la toate substanțele psihotrope, dat fiind riscul major de transfer al dependenței pe un alt „obiect de interes”, ajungând astfel la așa-numita „dependență încrucișată”.
La capătul celălalt regăsim abordarea de tip „harm reduction” în cazul căreia targetul nu este abstinența, ci mai degrabă controlul comportamentului adictiv sau diminuarea consecințelor negative ale acestuia. Pe de o parte, sunt intervenții de tipul schimbului de siringi sau „camerelor de consum sigur” în cazul consumatorilor de heroină, programele de distribuire de prezervative pentru prevenirea transmiterii HIV în rândul consumatorilor sau, mai nou, campaniile extinse de promovare a Narcan-ului care poate preveni decesul din cauza supradozei de opioide.
Pe de altă parte, există tratamentul de substituție sau tratamentul asistat medicamentos care implică înlocuirea drogului ilicit (în mare parte, opioide) cu substanțe legale sau controlate de stat prin programe speciale. Cel mai cunoscut exemplu este poate programul de metadonă care presupune administrarea zilnică a metadonei către consumatorii de heroină, diminuând astfel activitatea infracțională și riscurile unui consum de substanță ilegală. De generație mai nouă sunt suboxona și naltrexona, medicamente care, la modul simplist, ar trebui să satisfacă sau să diminueze pofta de consum.
În aceeași categorie putem însă introduce și administrarea de plasturi cu nicotină în cazul celor care doresc să înceteze fumatul, benzodiazepine (Xanax, Diazepam etc.) la consumatorii de alcool sau pariurile pe bilețele la dependenții de jocuri de noroc.
Toate sunt menite, într-un fel sau altul, să diminueze cravingul și comportamentul adictiv și să permită o funcționare socială mai bună și să reducă consecințele negative. De exemplu, din această perspectivă, pentru un dependent de alcool reducerea cantității sau frecvenței consumului de alcool ar consemna îmbunătățiri suficiente.
Aparent, cele două tipuri de abordări sunt contradictorii și ar părea o poveste de tip „ori, ori”. Ideea de abstinență totală și Modelul Minnesota par pentru mulți a fi abordări radicale, menite să anuleze orice bucurie în absența „drogului preferat” (includem aici și comportamente adictive). Ideea unui substitut poate părea mai „prietenoasă”, mai blândă, deci preferabilă.
La Programul Sf. Dimitrie lucrăm de aproape 20 de ani cu persoane aflate în diferite faze ale bolii dependenței. Dincolo de gender, specific social sau educațional, factorii care fac diferența între gravitatea bolii rămân frecvența, cantitatea și perioada de consum. Evident, o perioadă mai lungă de consum va aduce cu sine probleme mai multe și mai mari. Așadar, suntem dintre cei care le dau oamenilor „vestea proastă” și „vestea foarte proastă” a nevoii de abstinență totală de la toate psihotropele. Suntem cei care încurajăm eliberarea din dependența de orice fel de psihotrope și descoperirea vieții așa cum e ea sau, altfel zis, „adrenalina realității!”
Totuși, în practica noastră, întâlnim adesea situații extrem de complexe în care abstinența totală nu poate fi atinsă imediat de către cel care ar avea, de fapt, maximă nevoie de ea. Și atunci planul de intervenție se nuanțează și includem și alte tipuri de intervenție.
Uneori, e vorba de îndrumarea de urgență spre servicii de asistare medicală a sevrajului acut. Și da, în aceste cazuri benzodiazepinele pot salva viața persoanei, deci sunt importante și necesare pe termen definit!
Alteori, sunt necesare evaluări medicale ale stării de sănătate fizică sau psihiatrică și de tratamente simptomatice sau curative. O depresie severă cu risc de suicid major necesită un tratament antidepresiv adecvat.
De multe ori sunt imperios necesare intervenții de asistare socială, de la acoperirea nevoilor alimentare de bază până la cele locative sau de igienizare personală. Acesta este unul dintre rosturile unui centru de zi adresat adicțiilor, oricât de epuizant sau inutil ar putea părea uneori. Un astfel de centru de zi evaluează și răspunde în mod constant unor astfel de nevoie individualizate pentru ca, pe termen lung, să atingem obiectivul abstinenței continue.
Prin urmare, e o poveste de genul „și, și”. Nu e o contradicție între abordările de tip Minnesota și cele de substituție, ci o prioritizare și adaptare a obiectivelor de intervenție. E o poveste în care eroul principal, pentru a se putea recupera, trebuie să rămână în viață și asta pentru că credem că orice persoană afectată de dependență ar ajunge la recuperare dacă ar trăi suficient de mult. Doar că, așa cum știm, dependența răpește fără milă ani, răpește vieți, răpește copii și părinți, așa că e nevoie de cât mai multe servicii disponibile pentru ca fiecare să își găsească cât mai curând o cale de ieșire din capcana adicției.
de Nicoleta Amariei, consilier în adicții, master în psihoterapie